Taxe.ro

pot lua alocatie din doua tari - taxe.ro

Pot lua alocație din două țări? Mister elucidat

Am primit de-a lungul timpului mai multe întrebări de la românii care lucrează în străinătate în ceea ce privește alocația copiilor. Având în vedere că mulți dintre noi lucrăm într-o țară străină, iar copiii noștri au rămas în România, apare des întrebarea dacă pot lua alocație din două țări.

Situația ideală ar fi să putem lua alocație din două țări, mai ales dacă ne gândim că alocațiile în țările vestice sunt chiar de trei sau patru ori mai mari decât alocația din România.

Pot lua alocație din două țări în mod legal?

Conform normelor europene, copiii pot lua alocație doar dintr-o singură țară, astfel că primirea alocației din două țări este strict interzisă. Pentru a primi alocație, copiii cu cetățenie română trebuie să urmeze o formă de învățământ, fie în Germania, fie în Romania sau intr-un alt stat membru UE.

Spre exemplu, dacă un părinte lucrează în Italia, iar copilul este în România, alocația ar trebui să fie luată fie doar din România, fie doar din Italia. În contextul în care unul din părinți lucrează într-o țară străină și plătește taxe pe teritoriul țării respective, acesta poate solicita sistarea alocației pentru copil în România și să aplice pentru primirea alocației în țara străină (având în vedere că suma este mai mare).

Acesta este un caz foarte des aplicat de către românii care lucrează în străinătate, iar astfel de abordări sunt complet legale, atâta timp cât plătește taxe în țara respectivă. Așadar, românii nu pot lua alocație din două țări, dar pot alege care este țara din care vor să primească acest beneficiu.

Ce se întâmplă dacă am luat alocație din două țări?

Dacă printr-o scăpare fiscală, se întâmplă să primiți alocația copilului din două țări, ar trebui să faceți o sesizare imediat la o instituție fiscală a uneia dintre țări și să cereți sistarea alocației. În acest caz, va trebui să vă asumați returnarea alocației într-una din țări, pe perioada în care ați luat alocație din două țări.

Cum se creează confuzia faptului că pot lua alocație din două țări diferite

În general, probabil că ați auzit de la prietenii și vecinii voștri care lucrează în străinătate că pot lua alocație din două țări pentru copiii lor: atât din România, cât și din țara străină. Aceasta este, de fapt, o confuzie.

Este posibil ca cei care v-au spus acest lucru să ia alocație din România, iar din țara străină în care lucrează legal și plătesc taxe, în cazul în care au făcut o solicitare de recuperare a alocației copiilor la finalul fiecărui an fiscal, să ia doar diferența de bani dintre alocația din străinătate și alocația din România.

Un scurt exemplu ar putea fi următoarea situație:

Am aplicat pentru recuperarea alocației cu o companie de recuperare a taxelor. Alocația copilului în Austria (locul în care muncesc legal ca părinte) este de 140 Euro. În același timp, copilul meu primește alocația din România, care este de aproximativ 60 de Euro.

În acest caz, pot recupera din Austria o parte din bani pentru alocația copilului. Această suma va fi rezultatul diferenței dintre alocația din Austria și alocația din România: 140 Euro – 60 Euro = 80 Euro.

Astfel, pot solicita recuperarea alocației copilului din țara în care plătesc taxe, iar dacă diferența este semnificativă, pot recupera chiar câteva sute de euro pe an.

Procedura nu este complicată, iar noi am făcut un exemplu de solicitare pentru primirea alocației pentru copii în Germania. Procedura este asemănătoare și pentru alte țări. 

Recuperează taxele din străinătate online! Fără efort și fără plată în avans!

Distribuie!